Galerie foto
Proiectat cu intenţia de a deveni unul dintre cele mai eficiente vehicule construite vreodată, V60 dispune de un propulsor Diesel de 2,4 litri în 5 cilindri şi un sistem electric de propulsie pe puntea spate, alimentat de o baterie litiu-ion de 12 kWh. Motorul termic produce 215 CP şi 440 Nm, în timp ce propulsorul electric returnează 70 CP şi 200 Nm. Acest lucru conferă maşinii o putere combinată de 285 CP şi 640 Nm, facilitând acceleraţia de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde.
Dacă eşti mai interesant de aspectul ecologic vei fi încântat să afli că maşina poate avea o autonomie de până la 50 km numai în regim electric. Totuşi, modul principal de funcţionare este un sistem hibrid în care motorul Diesel şi cel electric lucrează împreună pentru a oferi un consum de 1,9 l/100 km şi emisii de 49 g/km.
Bineînţeles, pentru a obţine randament maxim în modul hibrid, bateria trebuie reîncărcată cât mai des posibil. Din fericire, acesta este un proces facil, în condiţiile în care alimentarea completă cu energie electrică durează şapte ore şi jumătate de la o sursă standard (230V/6A) şi 3 ore în cazul unei surse de 230V/16A.
În ceea ce priveşte designul, V60 PIH arată identic cu modelul standard. În ciuda acestui aspect, maşina se distinge prin culoarea unică, slotul de încărcare integrat, jantele din aliaj uşor şi pneurile cu rezistenţă redusă la înaintare. Mai mult, habitaclul oferă tapiţerie din piele Elmo, un panou de instrumente revizuit şi un nou sistem de infotainment cu o varietate de funcţii specifice modelelor hibride.
Nu există informaţii privind preţul, dar Volvo V60 Plug-in Hybrid va fi lansat cel mai probabil anul viitor.

