Galerie foto
Producătorul auto suedez Volvo a dat publicităţii informaţii suplimentare cu privire la tehnologia hibridă care propulsează noul SUV XC90 în versiunea T8. Automobilul se bazează pe noua platformă modulară SPA (Scalable Product Architecture) şi poate transporta cu succes şapte persoane.
Varianta T8 a noului XC90 este pusă în mişcare de un sistem hibrid format dintr-un motor turbo pe benzină din familia Drive-E, de 2 litri în patru cilindri, capabil să dezvolte un cuplu de 400 Nm şi 318 CP transmişi către puntea faţă. El este completat de o unitate electrică montată pe puntea faţă, care generează 80 CP şi un cuplu de 240 Nm. Puterea totală obţinută este de 400 CP şi 640 Nm, ea fiind exploatată prin intermediul unei cutii automate de viteze în opt trepte. Graţie acestor dotări, maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,9 secunde, cu emisii de CO2 de 59 g/km.
Energia electrică este furnizată de o baterie de voltaj mare (270–400 V) plasată central şi care oferă 88 CP. Compania şi-a dorit ca prin această poziţionare a bateriei să nu afecteze spaţiul destinat pasagerilor şi să-i asigure vehiculului un centru de greutate jos.
XC90 în versiunea T8 beneficiază de cinci moduri diferite de deplasare, controlate fie printr-un buton rotativ aflat pe consola centrală, fie de pe ecranul tactil situat pe bord. Acestea se numesc: Hybrid, Pure Electric, Power, Save şi AWD.

