Volvo, cea mai sigura masina…chinezeasca?

Autoplay · iunie 26, 2008 · Știri

Galerie foto

Faptul ca gigantii industriei auto americane se clatina nu mai este pentru nimeni un secret, iar Ford este unul dintre ei. Perioada de recesiune economica prin care trece compania a determinat vanzarea Jaguar si Land Rover indienilor de la TATA, iar conform ultimelor zvonuri, si Volvo ar putea ajunge in grija unui consortiu chinez. Unul intre numele vehiculate este acela al Shanghai Automotive Industry Corporation, insa se pare ca acesta nu este singurul potential cumparator, pentru ca mai exista inca un investitor rus care si-a exprimat interesul cu privire la preluarea marcii scandinave.

Exista indicii serioase care atesta posibilitatea ca Volvo sa fie vandut, cu atat mai mult cu cat aceasta varianta a fost luata in calcul chiar si de catre seful executiv al Ford, Alan Mulally, in urma restructurarilor efectuate in cadrul companiei in anul 2007. Cu toate acestea, Ford a negat vehement ipoteza renuntarii la brandul suedez, iar un purtator de cuvant al companiei, intrebat despre aceasta situatie, a afirmat ca "Am precizat in mod consistent inca de la sfarsitul anului trecut (n.r. 2007) ca Volvo  nu este de vanzare. Ne concentram asupra cresterii ratei de profit a firmei."

Cu toate acestea, stirea posibilei vanzari a Volvo vine in aceeasi zi in care Ford a anuntat ca 2000 de angajati vor fi concediati in scopul reducerii costurilor, ca urmare a pierderilor inregistrate din cauza pietei de desfacere slab dezvoltate si a cresterii preturilor materiilor prime. Volvo spera ca prin restructurari sa economiseasca 662 milioane USD, principalele disponibilizari urmand sa fie facute in fabricile din Suedia.