Volvo ar putea lansa un supermini hibrid

Autoplay · aprilie 29, 2013 · Știri

Galerie foto

Volvo ia în considerare posibilitatea de a construi un supermini dacă va găsi un partener dispus să împartă o platformă care ar folosi un grup motopropulsor electric sau hibrid, a declarat şeful departamentului de planificare a produselor din cadrul companiei suedeze, Lex Kerssemakers.

„Nu avem planuri concrete în acest moment, dar ştim cu toţii că importanţa segmentului B creşte în termeni de vânzări şi determină reducerea nivelului mediu al emisiilor de noxe. Deocamdată este doar o discuţie. Producătorii vorbesc despre împărţirea platformelor şi a componentelor în această perioadă, aşadar este cu siguranţă un lucru posibil”, a precizat Kerssemakers, potrivit revistei britanice Autocar.co.uk.

Volvo şi proprietarul său Geely lucrează în prezent la o nouă platformă pentru următoarea generaţie de maşini. În anul 2015 va fi lansată platforma SPA (Scalable Platform Architecture), care va sta la baza tuturor vehiculelor realizate de Volvo, de la viitorul S60 până la noua generaţie XC90.

Producţia modelului Volvo V60 Plug-In Hybrid va fi dublată anul viitor deoarece vânzările mondiale au depăşit cu mult previziunile. Kerssemakers a mărturisit că firma se aştepta să vândă 5.000 de maşini în Europa în primul an după lansare, ca urmare a grupului-ţintă stabilit şi a preţului ridicat. Cu toate acestea, cererea mare a dat de înţeles că pot fi vândute 10.000 de modele pe an, aşa că Volvo a hotărât să accelereze producţia.

„Doar în Olanda, unde sistemul de impozitare favorizează aceste maşini, am vândut 3.000 de hibrizi plug-in în şase luni”, a spus Kerssemakers, adăugând că succesul acestei tehnologii este atât de mare încât Volvo intenţionează să extindă utilizarea ei în toată gama, inclusiv la noul model XC90, care va fi lansat în 2014.

„Clienţii văd în această tehnologie un lucru la modă, iar acest aspect este critic pentru viitorul Volvo. Un model XC90 pus în funcţiune de un motor cu patru cilindri şi un sistem hibrid părea ceva ciudat acum cinci ani, însă este limpede că lumea s-a schimbat”, a precizat Lex Kerssemakers.