Galerie foto
Potrivit unor informaţii recente, firma suedeză Volvo are de gând să producă prima sa maşină cu propulsie electrică pe teritoriul Chinei, iar anunţul oficial ar urma să fie făcut săptămâna viitoare, cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai.
Publicaţia Automotive News Europe susţine că noul vehicul îşi va face debutul în anul 2019 şi va fi comercializat la nivel global. El va fi susţinut de platforma CMA (Compact Modular Architecture), dezvoltată de Volvo împreună cu marca Lynk & CO a grupului chinez Zhejiang Geely Holding.
Surse din interiorul companiei ar fi dezvăluit că automobilul va fi construit în incinta uzinei pe care Volvo o deţine în regiunea Luqiao din sud-estul Chinei, alături de noul SUV compact XC40 şi de primul crossover al brand-ului Lynk & CO.

