Compania suedeză Volvo informează că ediția din acest an a evenimentului AutoMobility LA va marca o premieră mondială: standul său nu va include nici măcar un vehicul. În schimb, se va concentra asupra prezentării noii sale viziuni despre modul în care ar trebui să arate automobilele viitorului.
De la apariția primului salon auto, mașinile s-au aflat mereu în centrul atenției, firmele abordând strategii dintre cele mai inovatoare și originale pentru a capta interesul publicului. Însă industria auto s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, la fel și așteptările clienților.
Volvo își propune să reflecte aceste modificări în cadrul show-ului AutoMobility LA, care se va desfășura în Los Angeles în perioada 26 – 29 noiembrie. Potrivit mărcii suedeze, consumatorii moderni sunt mai preocupați de experiențe decât de cai-putere, tapițerie din piele sau detalii cromate.
