Galerie foto
Compania Volvo confirmă că a început derularea, în Gothenburg, Suedia, a proiectului constând din 100 de prototipuri autonome care se vor deplasa zi de zi pe străzile din acest oraş şi din vecinătatea lui. Aproximativ 50 km de drum vor face parte din test, iar distanţa include atât şosele urbane aglomerate, cât şi autostrăzi.
Deşi multe alte firme lucrează deja la propriile sisteme autonome, Volvo spune că proiectul său, intitulat „Drive Me”, este remarcabil deoarece reuşeşte să aducă toţi jucătorii importanţi în acelaşi loc, mai exact autorităţile de transport, persoanele responsabile de respectarea regulilor de circulaţie şi clienţii, notează Worldcarfans.com.
„Maşinile de teste sunt capabile acum să menţină banda de deplasare, să respecte limitele de viteză şi să se descurce în trafic destul de bine. Este un pas major către obiectivul nostru ca aceste maşini să se deplaseze autonom pe întregul traseu”, a declarat Erik Coelingh, specialist tehnic în cadrul companiei Volvo.

