Volkswagen vrea sa reduca la 5 ani ciclul de viata al vehiculelor sale

Autoplay · noiembrie 7, 2014 · Știri

Galerie foto

Brand-ul auto german Volkswagen şi-a dezvăluit intenţia de a adopta un ciclu de viaţă de numai cinci ani pentru modelele sale cu scopul de a veni mai bine în întâmpinerea dorinţelor lansate de clienţi.

Joerg Sommer, vicepreşedintele diviziei din SUA al VW, responsabil cu marketingul, a declarat că planul constă în diminuarea ciclului de viaţă de la şapte la cinci ani ca o metodă de aliniere la noile obiceiuri de cumpărare ale clienţilor, informează AutoExpress.co.uk. După primii trei ani va fi oferit un facelift, iar această versiune va rămâne pe piaţă încă doi ani până la sosirea unei noi generaţii.

Nu se ştie deocamdată dacă regula va fi aplicată şi altor mărci din cadrul grupului Volkswagen, precum Audi, Skoda ori Seat, dar sunt şanse foarte mari ca acest lucru să se întâmple din moment ce ele utilizează multe componente comune pentru diminuarea costurilor de producţie.