Galerie foto
Grupul german Volkswagen plănuieşte să instaleze filtrele de particule utilizate de maşinile sale diesel şi în structura propulsoarelor turbo pe benzină, cu injecţie directă, începând din anul 2017, cu scopul de a respecta viitoarele standarde referitoare la emisiile de noxe.
Tehnologia injecţiei directe are avantajul de a permite un consum mai scăzut de combustibil, însă benzina are mai puţin timp la dispoziţie pentru a se îmbina cu aerul în camera de combustie şi astfel de generează o cantitate relativ mare de compuşi toxici.
Din septembrie 2017, toate vehiculele noi prevăzute cu motoare pe benzină ce vor fi comercializate în ţările din Uniunea Europeană vor trebui să îşi diminueze semnificativ emisiile de noxe, relatează Automotive News Europe.
Iar CEO-ul Matthias Müller a declarat că noile propulsoare TSI şi TFSI ale grupului Volkswagen vor fi echipate cu filtre de particule. Programul va fi demarat în iunie 2016, cu ajutorul unităţii TSI de 1,4 litri care va pune în mişcare noul SUV compact Volkswagen Tiguan şi al motorului TFSI de 2 litri aflat în structura modelului Audi A5.
Aproximativ 7 milioane de automobile ale grupului Volkswagen ar putea fi echipate în fiecare an cu această tehnologie, până în 2022.

