Galerie foto
Parcă am ştiut la prima experienţă cu Noul Volkswagen Touareg că nu trebuie să încerc să-i descopăr atunci aptitudinile sale off-road. Nici prin gând însă nu-mi trecea că voi avea ocazia atât de repede să-l conduc ore în şir pe coclauri, dar iată că s-a nimerit de minune.
Maşini echipate cu anvelope de vară
Şi iată-mă pregătit de Touareg Experience, acţiune creată de importatorul Porsche România pentru clienţi şi potenţi clienţi, la care am luat parte la invitaţia dealerului Auto Mitric. Pornirea era din Gura Humorului, iar deplasarea trebuia făcută în coloană. Peste douăzeci de Touareg, toate dotate cu motorul Diesel de 3 litri, 240 CP şi tehnologie BlueMotion, au luat de dimineaţă drumul Câmpulungului. Erau mai puţin de 10 grade Celsius, vreme cam înnorată, iar vântul purta de ici colo nişte norişori. Măcar să nu plouă, că în rest toamna era din plin intrată în drepturi şi aproape că termina de făcut diligenţele pentru următorul anotimp. Abia ce mi-am amintit de cum merge noul Touareg pe asfalt, că am făcut stânga, am trecut calea ferată şi de acolo avea să înceapă aventura off-road. Băieţii cunoscutului offroader Gabi Nicolae, care asigurau asistenţa, inspectaseră cu o zi în urmă traseul şi au spus că în principiu nu pot apărea probleme. Singurele mele temeri erau legate de cauciucuri, toate maşinile fiind dotate cu anvelope de vară. Urma să urcăm pe Rarău, iar acolo chiar că nu putea şti nimeni ce se putea întâmpla.
Drum “mâncat”
N-am mers mult până să intrăm în pădure. Speram s-o văd colorată, dar nuanţele de roşu erau departe de a fi turbate. Probabil i-ar mai fi trebuit vreo săptămână dacă nu chiar două până să ajungă numai bună de privit, dar tot uitându-mă pe dealuri am pierdut contactul cu asfaltul. Aproape definitiv, deşi drumul până pe Rarău era ca-n palmă acum mai bine de douăzeci de ani. Acum practic nu-ţi vine să crezi cine l-a putut mânca şi mai ales de ce a fost atât de hapsân în îmbucături de a lăsat asemenea gropi în el. Touareg înainta însă în voie, mai ales că fuseserăm sfătuiţi să trecem în modul Off-road. Am comandat şi suspensiei pneumatice să se adapteze, pe înălţime, pentru suprafaţa de rulare, dar o lăsasem pe COMFORT ca să ni se pară că navigăm pe o mare cât de cât agitată şi nu pe un drum de toată frumuseţea, dar lăsat de izbelişte. Cum nu-i nici primul, nici ultimul care ştii că duce spre locuri desăvârşite se pare că deja a devenit o obişnuinţă ca pentru a te desfăta pe unele culmi trebuie să te chinui rău de tot până să ajungi la ele.
Camion în stânga, prăpastie în dreapta
Dar asta dacă n-ai un Touareg la îndemână sau o maşină comparabilă cu cea a constructorului german. Eu cred că Touareg s-ar fi descurcat şi cu tracţiunea pe care o ştie pe drum drept, dar am ascultat sfaturile organizatorilor şi dacă vă spun că aproape că nu auzeam motorul vă daţi repede seama dacă maşina se forţa în vreun fel să treacă de nişte obstacole care mie mi se păreau prea accesibile ei. Urcam, însă, şi începeam să dăm peste bălţi, care mai de care mai adânci, ba chiar şi noroiul de care mă temeam cumva legat de cauciucurile de vară începea să lase urme pe maşini. Dacă eram printre primii din coloană chiar nu mi-aş fi făcut griji deosebite, dar eram ultimul, chiar în faţa Amarok-ului care închidea coloana, iar douăzeci de Touaregi ştiu să lase şanţuri în noroi de să nu mai ai cum înainta. N-a fost cazul, pentru că din kilometru în kilometru mai apărea ceea ce înainte de 1989 cred că era bordura de pe marginea drumului.
Dar deodată caravana s-a oprit. Băieţii de la Asistenţă se tot agitau şi ghidau maşinile. Îşi găsise un camion cu buşteni să oprească taman într-o curbă, în rampă, şi chiar în dreptul unei gropi. Se trecea la puţini centimetri distanţă de campion, aflat în stânga, iar în dreapta era prăpastia. Am mai trecut prin astfel de situaţii, iar motorul lui Touareg era şi el cam la fel de nepăsător. Pe mulţi i-ar fi impresionat şi cred că i-a impresionat, dar Touareg poate mult mai mult. Pe măsură ce înaintam, curbele deveneau mai strânse, iar rampele căpătau o înclinaţie mai mare. Temperatura scădea aproape la fiecare curbă şi mă gândeam că sus or fi cu siguranţă vreo 4-5 grade Celsius.
O baltă îngheţată bocnă
Neaşteptat cumva, cu cât urcam apăreau tot mai des urme de asfalt, iar semnalul la telefonul mobil era maxim. Am zărit Pietrele Doamnei şi abia aşteptam să ajungem la capăt, dar primii brazi albi nu doar că ne-au fermecat privirile, dar ne-au dat şi primele semnale că sus ne aştepta parcă o altă lume. Pământul devenea tot mai tare sub roţile maşinii, iar pajiştile de gheaţă ce se întindeau în dreapta noastră parcă strigau după soare. Serpentinele se îndeseau, dar şi ceaţa făcea acelaşi lucru. Deja pe display eram avertizat că puteam rula şi pe polei, iar temperatura se apropia de 0 grade. Trecusem de drumul pe care urma s-o luăm la coborâre şi continuam să urcăm. Tot mai abrupt, tot mai îngheţat, dar transmisia era ireproşabilă. Fără ezitare, fără pic de derapaj, totul era sub control. Vedeam din ce în ce mai greu la peste douăzeci de metri, termometrul era deja pe minus şi nici n-am zărit cabana de la Durău. Am urcat până la staţia meteo, acolo unde ne-au primit un vânt puternic şi un frig pătrunzător. Ceaţa pusese deja stăpânire. Primii care ajunseseră au văzut mai de aproape Pietrele Doamnei, dar cum v-am spus că eram ultimul din coloană am văzut doar o baltă de vreo 4 metri diametru îngheţată bocnă. Gardul de la staţia meteo era căptuşit cu zăpadă, la început de octombrie, chiar când era anunţată prima zăpadă a sezonului.
Asistat la coborâre
Ajungând ultimul vă daţi seama că aveam parte şi de cele mai scurte pauze, dar pe undeva eram şi cel mai privilegiat, că stăteam cel mai mult în Touareg. La coborâre, spre Chiril, drumul a fost mult mai bun, iar pe alocuri am testat asistenţa la coborâre cu era este dotat Touareg. Sesizează imediat că te afli în pantă, iar când indicatorul de la bord clipeşte e bine să laşi maşina singură să-şi regleze viteza de coborâre. Minunat sistem mai ales pentru iarnă, pe gheaţă, pe pante abrupte. Îl ştiam de la alte maşini, aşa că n-am insistat foarte tare asupra sa. Ne depărtam de zona de gheaţă, peisajul s-a mai limpezit, iar Valea Bistriţei o găsisem la fel de încântătoare, pe porţiuni unde plutăritul era odată la ordinea zilei. Scăpat la asfalt, am trecut repede schimbătorul în modul SPORT, iar din maşina care a zburdat zveltă pe munte Touareg s-a transformat pe dată într-un model căruia cu greu îi poţi face faţă la drum întins. S-a terminat zona off-road, s-a terminat şi materialul.