Galerie foto
Compania Volkswagen a dezvăluit noul break Golf R Variant cu puţin timp înaintea premierei pe care o va avea cu prilejul ediţiei din acest an a Salonului Auto din Los Angeles.
Este pentru prima dată în istorie când Golf Variant primeşte o versiune de top „R” despre care se spune că reprezintă „o combinaţie câştigătoare între calităţile practice şi performanţă”. Din punct de vedere estetic, Golf R Variant se diferenţiază de celelalte vehicule break din gama Golf din multe privinţe. În partea din spate, de exemplu, maşina beneficiază de o bară de protecţie R-design, lumini cu LED pentru plăcuţa de înmatriculare şi patru ţevi de eşapament cu finisaj cromat.
Interiorul preia toate elementele întâlnite la versiunea hatchback. Tapiţeria este din Alcantara, scaunele prezintă emblema „R”, la fel ca volanul sport multifuncţional din dotare, iar luminile ambientale şi ceasurile de bord au culoarea albastră.
Propulsia este asigurată de un motor TSI de 2 litri pe benzină, capabil să dezvolte 300 CP şi un cuplu 380 Nm, identic cu cel regăsit la hatchback-ul Golf R. Unitatea este conectată la o transmisie cu dublu ambreiaj, în şase trepte de viteză, precum şi la un sistem de tracţiune integrală 4Motion. Graţie acestor dotări, maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde şi atinge viteza maximă de 250 km/h, cu un consum mixt de combustibil de 7 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 163 g/km.
Vânzările în Europa ale noului Volkswagen Golf R Variant vor debuta în primăvara anului 2015 iar primele comenzi vor fi onorate din vară.

