Volkswagen Polo – European Car of the Year 2010

Autoplay · decembrie 1, 2009 · Știri

Galerie foto

Dar deja stiam cu totii

Sunt sigur că până şi Neville Chamberlain s-ar fi aşteptat la asta. Volkswagen Polo a câştigat „European Car of the Year 2010”, după ce a primit 347 de puncte din partea juriului, cu 25 de nominalizări pentru locul 1.

Toyota iQ a fost aproape, la 10 puncte diferenţă, şi totuşi atât de departe, în timp ce Opel Astra şi-a adjudecat locul 3 cu 221 de puncte.

Unii au votat au votat cu Skoda Yeti, pentru locul patru, iar Mercedes E-Klasse a terminat pe 5. De fapt, cred că locul 5 e destul de impresionant pentru Mercedes, având în vedere că E-Klasse nu bifează două din criteriile de bază ale concurenţilor săi: în primul rând, nu e ceea ce ai numi „compact”, iar în al doilea rând, nu e ceea ce ai numi „ieftin”.

N-am prea înţeles cum a ajuns Peugeot 3008 pe 6, când ultimul loc era 7 şi sincer, mi se pare crud că l-au lăsat pe Citroen C3 Picasso la coadă. Trebuie să se fi strecurat vreo greşeală.