Volkswagen ofera primele indicii despre cel de-al treilea concept din familia I.D.

Autoplay · aprilie 12, 2017 · Știri

Galerie foto

În această lună, cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai, brand-ul german Volkswagen va dezvălui un nou concept cu propulsie electrică din gama I.D., care va lua forma unui crossover cu patru uşi.

Vehiculul va completa linia din care fac parte deja hatchback-ul I.D., prezentat în septembrie 2016 la Paris, şi monovolumul I.D. Buzz, expus în premieră mondială în prima lună a anului curent, la Detroit.

Noul crossover din familia I.D. a fost gândit ca un automobil sportiv capabil să se deplaseze fără emisii de noxe atât pe traseele urbane, cât şi pe cele off-road, fiind ideal pentru persoanele cu un stil de viaţă activ.

La fel ca I.D. şi I.D. Buzz, noul prototip poate călători în mod autonom şi dispune de un volan ce se retrage în interiorul bordului în momentul în care se doreşte acest lucru.