Volkswagen oferă primele detalii despre viitoarea generație Caddy

Autoplay · decembrie 23, 2019 · BRAND

Divizia de vehicule comerciale a producătorului auto german Volkswagen își propune să demonstreze că și modelul Caddy poate fi sportiv, odată cu lansarea noii generații. În sprijinul acestei afirmații, au fost publicate două schițe ale viitorului automobil prin intermediul cărora sunt dezvăluite câteva indicii referitoare la designul exterior.

Volkswagen vrea ca noul model să fie un punct de reper atât în segmentul vehiculelor comerciale ușoare, cât și în cel al monovolumelor de familie. De asemenea, compania își dorește ca din ce în ce mai mulți clienți care își petrec timpul liber în natură sau practicând diverse sporturi să vadă în Caddy o alternativă interesantă și practică de transport. Drept urmare, automobilul a trecut printr-o seria amplă de modificări pentru a deveni mai atractiv și a oferi un spațiu la fel de încăpător și de flexibil ca până acum.

Imaginile prezintă versiunea Cargo a noului vehicul german și surprind farurile înguste prevăzute cu tehnologie LED, grila redesenată a radiatorului, jantele impresionante și luneta de dimensiuni mai mari.

Noua generație Volkswagen Caddy va fi susținută de arhitectura modulară MQB și va fi lansată oficial în 2020.