Volkswagen ofera noi indicii despre SUV-ul Atlas

Autoplay · octombrie 26, 2016 · Știri

Galerie foto

Compania germană Volkswagen a dat publicităţii o înregistrare video cu rol de teaser pentru noul SUV Atlas, pe care îl va dezvălui oficial peste doar câteva zile, cu ocazia Salonului Auto din Los Angeles.

„Este o maşină pe care se pot baza familiile pentru a ajunge într-un parc, într-o pădure sau la casa lor de vacanţă. Aşadar este o maşină care se potriveşte perfect cu un stil de viaţă activ”, a declarat Jim Burch, manager de produs în cadrul diviziei Volkswagen America, despre modelul Atlas, potrivit Motor1.com.

Vehiculul va putea transporta cel mult şapte persoane şi va avea o lungime a caroseriei de 5,04 metri. Propulsia va fi asigurată de un motor turbo de 2 litri, cu patru cilindri şi 238 CP sau de o unitate V6 de 3,6 litri cu 280 CP.

Asamblarea noului Volkswagen Atlas se va desfăşura în cadrul uzinei din Chattanooga, Tennessee.