Frank Welsch, membru în consiliul de administrație al companiei Volkswagen, responsabil de cercetare-dezvoltare, consideră că vehiculul cu propulsie electrică ID. Buzz, așteptat să debuteze în anul 2022, va fi un succesor indirect al modelului Touran și va revigora segmentul monovolumelor prin designul său emoțional.
Volkswagen a hotărât ca în acest an să excludă din portofoliu MPV-ul Sharan, așa cum și Seat a procedat de curând cu Alhambra. Nu se știe cât timp va mai rezista Touran în gama brand-ului german, având în vedere strategia actuală care se concentrează mai mult asupra SUV-urilor și mașinilor electrice.
Potrivit revistei britanice Autocar, monovolumul Touran a înregistrat cele mai mari vânzări din istoria sa în anul 2004, atunci când au fost livrate 191.414 exemplare pe teritoriul Europei, față de numai 75.427 de unități comercializate în 2019.
„Unii oameni ar spune că Touran este un autovehicul plictisitor, dar este foarte eficient, oferă o valoare mare raportată la prețul său și este perfect pentru familii. Acum avem alte concepte, așa cum este SUV-ul cu șapte locuri Tiguan Allspace. Și ne-am pregătit pentru o nouă generație cu familia ID., inclusiv cu modelul ID. Buzz, la care lucrăm acum. Aceștia sunt adevărații succesori ai lui Touran. Buzz are foarte mult spațiu, arată senzațional, iar versiunea de producție va fi și mai bună decât conceptul”, a declarat Frank Welsch.
În plus, oficialul Volkswagen este de părere că monovolumele nu vor dispărea de tot, chiar dacă se confruntă cu o scădere a cererii. Însă au nevoie de un design mai bun.
ID. Buzz se va baza pe arhitectura electrică MEB, va garanta o autonomie de 600 km și va dezvolta 268 CP în configurația cu tracțiune spate, respectiv 369 CP în cea cu tracțiune integrală.
