Viitorul este tot mai aproape

Dragoș Gașpar · ianuarie 20, 2020 · editorial

Am intrat cu mult elan într-un an care se anunţă şi mai provocator decât predecesorii săi încheiaţi cu creşteri mai mult decât mulţumitoare în privinţa vânzărilor de maşini noi. Ştacheta a tot fost urcată de am ajuns să fim mai ponderaţi când vine vorba de o estimare în privinţa lui 2020. Va începe să gâfâie, va mai avea resurse de progres, creşterea va fi din una sau din două cifre, vom vedea când va trece linia de sosire, însă după toate probabilităţile va avea impulsul necesar din partea Programului Rabla  care în România încă este foarte căutat şi care n-ar fi exclus să fie întins până în 2024 inclusiv.

Şi pentru Rabla Plus sunt veşti dintre cele mai optimiste, vorbindu-se că tichetele vor fi suplimentate faţă de anul trecut cu cât va fi nevoie şi iată cum de la început de an aducem vorba despre maşinile electrice, care, uşor-uşor, încep să se apropie tot mai mult şi de România. Sigur, mai sunt încă dezavantaje în ce le priveşte, dar dacă prin 2015 am tot spus că nu le vom vedea în curând pe străzile patriei, acum însă sunt convins că peste cinci ani, împreună cu modelele plug-in hybrid, vor fi o obişnuinţă.

Şi iată că în acest număr, din ianuarie 2020, nu veţi mai găsi totul despre Salonul Auto de la Detroit, manifestare care şi-a recunoscut limitele şi s-a mutat în iunie, dar la început de an toată lumea bună s-a adunat la Las Vegas, la Consumer Electronics Show (CES), acolo unde spectacolul este la el acasă. Am tot spus că saloanele auto tradiţionale trebuie să se scuture de straiele lor desuete, să se reinventeze, deoarece clienţii vor altceva, iar acel altceva poate fi găsit la expoziţia de la Las Vegas. De câţiva ani încoace, constructorii auto premium au tot cochetat cu CES, însă în 2020 au fost acolo zece mărci cu acoperire globală. Au fost prezentate maşini şi tehnologii revoluţionare, a fost adusă în discuţie legătura cu locuinţa, a fost arătat chiar şi un orăşel, dar şi Sony a ţinut să se afişeze cu un sedan. Aspecte poate chiar imposibil de imaginat acum câţiva ani au ajuns deja în faţa noastră, fiind evident că viitorul este mult mai aproape decât poate vrem noi să acceptăm.