Viitoarea generatie Jeep Wrangler va primi un motor cu 300 CP

Autoplay · mai 10, 2016 · Știri

Galerie foto

Grupul Fiat Chrysler Automobile lucrează de ceva vreme la un nou propulsor turbo cu patru cilindri, capabil să dezvolte 300 CP şi botezat „Hurricane”, despre care se spune că va fi utilizat pentru prima oară de următoarea generaţie a modelului Jeep Wrangler.

Pentru a obţine atât de multă putere din acest motor de mici dimensiuni, FCA va folosi un turbocompresor cu volută dublă (twin-scroll) şi supape cu distribuţie variabilă. El ar fi perfect pentru un vehicul compact de înaltă performanţă, însă publicaţia Automotive News susţine că va fi instalat pentru început sub capota noului SUV Wrangler.

Actuala unitate Pentastar V6 de 3,6 litri generează 285 CP, adică aproape la fel de mult ca noul Hurricane. În consecinţă, propulsorul mai mic, transmisia automată cu opt rapoarte şi structura din aluminiu vor ajuta noul Wrangler să garanteze un consum de combustibil mult îmbunătăţit.