Galerie foto
Volkswagen Group a înregistrat o evoluţie foarte bună a vânzărilor în luna septembrie, în principal datorită cererii mari venite din China.
Livrările efectuate de Volkswagen au crescut cu 7% în septembrie, după două luni consecutive de declin, până la 526.000 de unităţi, potrivit unui comunicat oficial al companiei germane, citat de Automotive News Europe.
„Maşinile construite de Volkswagen s-au descurcat bine pe pieţele mondiale în ciuda situaţiei dificile”, a declarat directorul de vânzări al VW, Christian Klingler.
Vânzările Volkswagen au scăzut cu 1% în luna august şi 0,5% în iulie. Per total, în primele nouă luni ale lui 2013 au fost livrate cu 4% mai multe vehicule decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 4,36 milioane de unităţi.

