Vanzarile Mazda in Romania au crescut cu 58% in primul semestru din 2016

Autoplay · iulie 11, 2016 · Știri

Galerie foto

În primul semestru al acestui an, Mazda a înregistrat o evoluţie cu 58% a vânzărilor comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, ajungând la un total de 720 de unităţi comercializate în România.

Luna iunie a contabilizat 167 de autoturisme, cu 69% mai mult decât în luna similară de anul trecut. Totodată, producătorul a vândut 60.571 de maşini în Europa în al doilea trimestru din 2016, mai mult cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cota de piaţă a ajuns la 1,4% în Europa, în timp ce în România Mazda deţine 2,5% din piaţa de autoturisme de import după primele 6 luni.

Mazda CX-3 rămâne în continuare cel mai bine vândut model, cu 202 unităţi cumpărate, acesta menţinându-şi poziţia din primele 3 luni. Al doilea cel mai comandat model Mazda pe piaţa din România în primele şase luni a fost compacta Mazda3, cu 198 de unităţi comercializate, iar al treilea este CX-5, SUV-ul compact din gama Mazda, cu 177 de unităţi vândute, în creştere cu 33% faţă de anul trecut. Şi în Europa cele două SUV-uri au fost principalele modele care au susţinut vânzările, adjudecându-şi 46% din volumul total comercializat.

Mazda6 a consemnat cea mai mare creştere dintre toate modelele, astfel că în perioada ianuarie-iunie s-au vândut 125 de unităţi, reprezentând cu 44% mai mult decât în semestrul 1 din 2015.