Galerie foto
Producătorul auto american Ford anunţă că a încheiat cea mai bună lună mai de după anul 2011 în ceea ce priveşte livrările înregistrate pe 20 dintre cele mai importante pieţe ale Europei. Clienţii din Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia şi Ungaria au cumpărat 111.700 de vehicule Ford în mai 2016, cu 11,5% mai mult decât în perioada similară din 2015.
La nivelul tuturor celor 50 de ţări în care îşi desfăşoară activitatea divizia Ford Europa au fost comercializate 128.500 de automobile în luna mai, în creştere cu 9,9% comparativ cu acelaşi interval din anul anterior.
Din categoria SUV-urilor fabricate de Ford, Kuga a obţinut vânzări totale de peste 10.800 de unităţi în mai 2016, fiind raportată aşadar o evoluţie de 45% faţă de mai 2015. De asemenea, europenii au achiziţionat 5.200 de exemplare EcoSport şi au plasat aproximativ 3.100 de comenzi pentru noul Edge.
Vânzările combinate ale gamei de performanţă – ce include modelele Fiesta ST, Focus ST, Focus ST diesel, Focus RS şi Mustang – s-au majorat cu 145% în mai şi cu 118% în primele cinci luni din 2016. Peste 18.700 de clienţi şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra noul Ford Mustang.

