Un nou automobil este inclus în portofoliul mărcii Lynk & Co

Autoplay · decembrie 10, 2019 · BRAND

Brand-ul chinez Lynk & Co, deținut de grupul Geely, din care face parte și compania suedeză Volvo, a dezvăluit oficial cel mai nou vehicul din gama sa. Este vorba despre un SUV cu elemente de coupé, denumit „05” și dezvoltat în exclusivitate pentru piața din China.

Acest automobil se alătură familiei din care mai fac parte SUV-ul 01, crossover-ul 02 și sedanul 03. Lor li se va alătura în scurtă vreme și hatchback-ul 04.

Structura noului SUV 05 este asigurată de platforma CMA (Compact Modular Architecture) a mărcii Volvo, multe dintre elementele de design exterior fiind preluate de la modelul 01. El reușește să iasă în evidență prin grila frontală cu formă alungită, farurile amplasate foarte sus, plafonul puternic înclinat și blocurile optice din spate care se întind pe toată lățimea mașinii.

Lynk & Co 05 are 4.592 mm lungime și ampatamentul de 2.734 mm, iar printre opțiunile de motorizare pe care le va pune la dispoziția clienților ar urma să se afle și un sistem hibrid format dintr-o unitate de 2 litri, în stare să dezvolte o putere combinată de peste 250 CP și un cuplu maxim de 350 Nm.

Automobilele construite de Lynk & Co vor fi comercializate în Europa începând din anul 2020.