Galerie foto
„Toyota Iaşi Adventure Raid” se va desfăşura anul acesta mai devreme decât au fost obişnuiţi ieşenii, şi anume în perioada 17– 20 mai. Competiţia a fost desemnată să deschidă ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Off-Road şi este organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.
Proba de raid va fi împărţită, ca în fiecare an, în 3 categorii de dificultate: Standard, Open şi Extrem.
Concurenţii vor sosi de joi seara la Iaşi. Vineri şi sâmbătă sunt programate şi probe speciale în pădurile din împrejurimile Iaşului. Duminică va avea loc proba de trial, care anul acesta va înregistra o premieră. Concurenţii nu se vor mai întrece într-un cadru natural sută la sută, ci vor fi invitaţi în parcarea Carrefour ERA, acolo unde li se va pregăti un circuit de zile mari.
Startul oficial al „Toyota Iaşi Adventure Raid” se va da vineri dimineaţa, din faţa Palatului Culturii, iar parcul tehnic va fi găzduit pe esplanada din faţa Palatului Culturii.
Organizatorii de la Clubul de Offroad Iaşi pregătesc invitaţi speciali şi surprize de proporţii pentru această ediţie aniversară, a X-a organizată la Iaşi.

