Toyota plănuiește o nouă generație a citadinei Aygo

Autoplay · decembrie 16, 2019 · BRAND

Compania japoneză Toyota speră să profite de pe urma faptului că mulți producători auto au hotărât să se retragă din segmentul mașinilor mici de oraș și să lanseze o nouă generație a modelului Aygo, căruia să îi ofere multe elemente de design inspirate din lumea SUV-urilor.

Matt Harrison, vicepreședintele executiv al diviziei Toyota Europa, a declarat în cadrul unui interviu acordat recent publicației britanice Autocar că Aygo este un vehicul profitabil, însă nu se poate spune același lucru despre mașinile concurente fabricate de grupurile Volkswagen și PSA.

„Avem venituri mari din vânzarea modelului Aygo. Livrăm 100.000 de unități pe an. Are o personalitate foarte puternică, așa că îi aduce multe avantaje mărcii. Este cea mai relevantă mașină pentru publicul tânăr și este un punct de acces la brand-ul nostru”, a subliniat Harrison.

„Înțeleg că alți producători nu au reușit să facă o afacere profitabilă din segmentul A, iar noile tehnologii nu fac decât să înrăutățească lucrurile. Dar noi vedem o oportunitate de a merge înainte, nu de a ne retrage”, a mai spus oficialul Toyota.

Potrivit aceleiași surse, noua generație Aygo va fi dezvoltată în așa fel încât să poate susține și tehnologii electrificate de propulsie, dacă va exista o cerere suficient de mare pe piață. Însă din gama inițială vor face parte doar motoare termice de mici dimensiuni, eficiente și ieftine. În plus, este foarte posibil ca noul model să beneficieze de un stil inspirat din segmentul SUV-urilor, cu o gardă la sol mai înaltă și o poziționare mai ridicată a scaunelor, pentru a se adapta mai bine la condițiile de trafic din orașele aglomerate.

Debutul noului automobil Toyota Aygo nu este așteptat să aibă loc mai devreme de anul 2021.