Galerie foto
Planuri de viitor
Oricum ai privi problema, sunt vreun milion de milioane de posibilităţi pentru viitor. Dacă eşti o babă paranoică uşor dezamăgită de rutina zilnică a ştirilor de la ora 17, experimentele de la CERN or să aducă sfârşitul lumii. Dacă eşti un idiot sinistru captiv în dualitatea DOTA/ Counter-Strike, atunci Bruce Willis e singurul care ne poate salva de impactul cu un asteroid. Dacă eşti un ecologist vegetarian fanatic, ştiu că aştepţi cu nerăbdare ziua când toţi o să ne batem pentru ultima picătură de petrol. Dacă eşti un visător idealist, speri la vremea când vom fi plătiţi în bănuţi de ciocolată. Dacă eşti pragmatic, îţi doreşti ca evoluţia să te avantajeze cât mai mult. Iar dacă îţi plac maşinile… s-ar putea să nu-ţi convină.
Eu, unul, nu vreau ca până în 2050 examenul pentru permisul de conducere să însemne decolare perfectă, zbor în formaţie, andocare laterală şi andocare cu spatele. Jetsonii sunt amuzanţi la televizor, dar nu sunt o opţiune pentru viitorul în care vreau să trăiesc.
Şi îi urăsc pe japonezi cu pasiune, fiindcă vor să transforme benzile desenate pentru tocilari şi filmele sci-fi din anii ’80-’90 în realitate. N-au trecut încă la maşini zburătoare, dar se apropie din ce în ce mai îngrijorător. Ultima chestie de la Salonul de electronice şi electrocasnice de la Tokio: Toyota FT-EV II.
Mda, e un vehicul electric. Are o autonomie anemică de 90 km, ceea ce un omuleţ cu freza răvăşită şi ochelari dreptunghiulari o să-ţi spună că e statistic suficient, şi o viteză maximă de 100 km/h chinuiţi. În condiţiile astea, nici nu mă miră că vine cu pilot automat – nimeni nu s-ar deranja –, cu atât mai mult cu cât instrumentele de bord sunt de-a dreptul eronate: în loc de volan şi pedale, au pus două leviere.
Nu, Toyota, nu. Viitorul japonez de clasă mică ar trebui, poate, să arate ca iQ. Deocamdată e suficient.