Galerie foto
Primele informatii despre Golf VI au aparut inca de luni, insa nu ne-au putut oferi o imagine completa a hatch-ului german, in conditiile in care nu stiam nimic despre performantele motoarelor sau preturi. Lansarea oficiala de astazi a spulberat insa orice urma de mister.
Golf VI va veni in sase variante de motorizare, patru pe benzina, de 1,4 litri (80 CP), 1,6 litri (102 CP) si doua versiuni ale agregatului de 1,4 litri TSI, de 122, respectiv 160 CP, in timp ce gama diesel va fi reprezentata de propulsorul de 2 litri TDI CR (Common-Rail), in variantele cu 110 sau 140 CP.
Golf VI va fi cu 200 euro mai scump decat generatia precedenta, pretul de pornire pentru modelul echipat cu propulsorul de 1,4 litri si 80 CP urmand sa ajunga la 16.500 euro.
Din pacate va trebui sa mai asteptam pana in octombrie lansarea pe piata a Golf VI, insa Volkswagen ne alina "suferinta" cu inca o galerie foto cu hatch-ul german.

