Galerie foto
Sergio Marchione, CEO-ul grupului Fiat Chrysler Automobiles (FCA), a anunţat că toate modelele incluse în gama brand-ului Maserati vor fi echipate cu un sistem de propulsie electrificat, într-o formă sau alta, începând din 2019.
Şeful FCA a dezvăluit că va intensificată atenţia acordată motoarelor electrice, iar ele se vor regăsi în cazul a cel puţin jumătate dintre vehiculele ce vor face parte din portofoliul grupului în anul 2022, relatează Autocar.co.uk.
În plus, el a precizat că Maserati îşi va îndrepta toate investiţiile asupra tehnologiilor electrice de propulsie după ce va termina dezvoltarea celor două automobile la care lucrează în prezent.
Primul model electrificat din familia Maserati este aşteptat să ajungă pe piaţă în anul 2020 şi să fie bazat pe conceptul Alfieri, expus în cadrul ediţiei din 2014 a Salonului Auto de la Geneva. Această maşină sport cu propulsie electrică va utiliza o platformă complet nouă.

