Au trecut ceva săptămâni de când mi-am propus să merg cu Renault Austral și iată că am mers nu cu un simplu Austral, ci unul care mai primește și un „E” scris așa cum am întâlnit la Megane E-Tech, model sută la sută electric, de care m-am declarat încântat. Are și Austral E valențe electrice, dar nu neapărat prin asta va cuceri. Am avut la dispoziție o variantă de echipare atât de bogată și cu atât de multe setări încât chiar ai nevoie de abilitate încât să te poți împărți între plăcerea condusului și aventura practic interminabilă de cucerire a dispozitivului de pe consola centrală.

Prima sesiune cu Austral full-hybrid, mașină oferită de dealerul Casa Auto Iași, a fost destinată în mare măsură pozelor. Nu era însă cea mai bună vreme. Destul de frig, mult prea înnorat, greu de găsit o lumină favorabilă. Nu tocmai o vreme pe gustul meu și poate așteptam prea mult ca Austral să însenineze ultimele ore înaintea apusului. Albastrul său cuceritor n-a fost însă suficient, dar chiar și întuneric deplin să fi fost că tot n-ai fi putut rămâne indiferent la silueta unui SUV desenat ireproșabil, desenat parcă prea corect. N-o întoarce el chiar toate privirile, dar nici nu poți să spui că îl urăști. Dimpotrivă.
N-aș putea spune însă că ne-am împrietenit de cum am urcat la volan. M-a primit cu un scaun cum numai la mărcile premium găsești, cu reglaje electrice, cu memorie, cu masaj de mai multe tipuri, cu bună susținere laterală, mai lipsea piscina și sauna ca să te simți ca la SPA. De fapt, dacă insistai cu încălzirea din scaun ai fi putut spune că sauna era rezolvată, iar toate comenzile puteau fi date de pe imensul display central, acolo unde ai nevoie de câteva ore bune pentru a parcurge întreg panoul de control. Eu m-am mulțumit să-mi conectez repede telefonul și să le parcurg „în diagonală”.

Foarte primitoare mașină, cu cadrane de bord digitale, pe care le poți schimba și seta după bunul tău plac, cu lumini ambientale dintre care albastrul pare cel mai potrivit pentru a se asorta nu doar cu vopseaua, ci și cu acele perfecte cusături de pe planșa de bord. Volan încălzit mai mult de jumătate, mult confort, peste ce eram obișnuit la Renault, dar conduceam o echipare de vârf, Alpine. Foarte multe opțiuni, iar stilul de condus putea fi ales cu ajutorul butonului „Multi Sense”, așezat la îndemână, ce variază de la ECO la Comfort și ajunge la SPORT fără a uita însă de posibilitatea de a-l personaliza tot după bunul plac.
Un pic zgomotos motorul termic la pornire, dar în câteva secunde și-a dres glasul și a început să sune mult mai prietenos. Am trecut repede prin toate variantele de condus pentru a încheia cu SPORT și atunci a apărut prima rază care nu doar aducea lumină, ci și căldură tangentă cu emoția. Am depășit imediat mașina din față deși abia pișcasem accelerația. Sprintul a fost suficient, iar propulsia la care contribuie motorul termic de 1,2 litri și cel electric are nevoie de mai puțin de jumătate de secundă pentru a se pune de acord să-și conjuge resursele ca să te ajute să faci cam tot ce-ți propui. Deja ne împrietenisem.

A doua sesiune a fost fără vreun obiectiv anume. Plimbare pentru plăcerea condusului, fără exagerări, acompaniată de un sistem audio de o calitate mult peste medie și nici n-am simțit nevoia să ajung în setări să-l văd cât de mult poate fi îmbunătățit sunetul. Câte un sprint pe ici pe colo pentru depășiri, câte un viraj mai strâns abordat ceva mai sportiv pentru a constata că mașina este bine închegată, că stă lejer pe banda ei și că păstra rezerve însemnate în caz că aș fi intrat cu viteze ceva mai crescute. În treacăt am zărit că aveam 80 km/h și rulam în regim electric, așa cum vedeam pe afișaj „EV” colorat în albastru. Mi-a plăcut că în rampe în care urcam cu viteze decente pentru localități de multe ori am zărit „EV” albastru, deși nu mergeam cu gândul la consum. Spun acum ca să nu uit că tot consumul mediu cu Austral a fost de 5,8 litri la sută, iar mie mi-ar plăcea să am așa un consum pentru un SUV lung de 4,51 metri.
N-am probat parcarea automată și nici nu-s mare fan pentru asistența la parcare 360 de grade, însă parcă începea să-mi placă atunci când vedeam mașina privită de deasupra. Încă încerc să parchez pe propriile forțe și să mă ajut doar de senzorii de parcare, iar camera pe marșarier să-mi fie suficientă. Nu strică însă orice ajutor în plus, precum cel care îți indică timpul exprimat în secunde până la mașina din față. Unii se vor simți poate ca într-un veritabil cockpit pe circuit, alții poate în avion având în vedere „manșa” de pe tunelul central, dar e vorba de siguranță, culorile afișate fiind semnificative, și doar când vezi verde poți fi convins că ești la distanța optimă față de mașina din față.


Ai la dispoziție multe sisteme de siguranță, ai multe artificii pe care să le aprinzi când simți nevoia, cum ar fi holograma romboidală vizibilă pe asfalt noaptea sau jocul luminilor, mai ales cele din față, când deschizi mașina. Mașină care se descuie când te apropii și tot singură se încuie când te îndepărtezi. De fiecare dată cu un semnal sonor, unul plăcut urechii, cu rol parcă de diapazon.
De fiecare dată îmi tot spun că ar trebui să fiu mai concis, dar iar mă întind la vorbă și nu e chiar greu de intuit de ce. N-am găsit motive de ceartă cu transmisia automată, iar a treia sesiune a fost cucerită de calitatea suspensiei. Intrasem și în celelalte sesiuni pe drumuri lipsite de asfalt, dar de data asta am dus-o și prin gropi, cu grijă pentru că talonul nu prea înalt lasă jantele să fie admirate la adevărata lor valoare. Și-am dus-o într-un loc cu care sunt foarte familiarizat, iar Austral m-a lăsat fără replică. O fi costând mașina asta 37.900 de euro (cu TVA), dar este una full-hybrid, care are atâtea dotări că poate ar fi mai bine să vi le las să le parcurgeți singuri, dar nu vreau să mă învinuiți că v-am determinat să visați cam mult.

Și n-am spus nimic nici despre parbrizul încălzit electric și nici parcă n-aș mai spune nimic, ci doar că suspensia, instalația audio și cutia de viteze automată de pe Renault Austral mi-ar plăcea mult să le am și pe mașina mea! Asta ca să aleg doar trei dintre atuurile lui Austral E…
Citiți și: Logan, Sandero, Sandero Stepway și Jogger evoluează!
