Firma americană Tesla informează că producția sa a crescut cu 55% în cel de-al doilea trimestru față de primele trei luni ale anului în curs și a însumat 53.339 de vehicule. Dintre acestea, 28.578 de unități sunt ale noului sedan entry-level Model 3, iar celelalte 24.761 de exemplare sunt reprezentate de Model S și Model X.
Compania precizează că angajații săi au asamblat de aproape trei ori mai multe unități Model 3 în perioada aprilie – iunie decât în intervalul ianuarie – martie 2018, iar în ultimele șapte zile ale celui de-al doilea trimestru au construit 5.031 de sedanuri Model 3, față de numai 1.913 exemplare Model S și Model X.
În acest fel, Tesla și-a atins obiectivul de a asambla 5.000 de unități Model 3 pe săptămână, iar până la finalul lunii viitoare estimează că volumul va urca la 6.000 de exemplare.
De asemenea, Tesla anunță că a livrat 40.740 de automobile în perioada aprilie – iunie 2018, dintre care 18.440 de sedanuri Model 3, 10.930 de unități Model S și 11.370 de exemplare Model X.
