Galerie foto
Viitoarea generaţie Nissan Micra va încerca să recâştige încrederea clienţilor prin oferirea unui interior de calitate superioară, potrivit declaraţiei vicepreşedintelui executiv al firmei japoneze, Trevor Mann.
Actualul Micra a avut de suferit din cauza faptului că unele persoane l-au perceput ca având uşoare lipsuri la capitolul calitate, relatează Autocar.co.uk. În schimb, succesorul său – aşteptat să ajungă pe piaţă anul viitor şi bazat pe conceptul Sway – va merita cu adevărat numele „Micra”, susţine Mann.
Asamblarea noului Nissan Micra ar urma să se desfăşoare în cadrul uzinei din Sunderland, Marea Britanie, în locul celei din India. Cum dimensiunile vehiculului vor fi mai mari decât cele ale predecesorului, nu este exclusă posibilitatea de a vedea, în viitorul apropiat, o citadină Nissan şi mai mică.

