Succesorul bolidului McLaren F1 se va numi „Speedtail”

Autoplay · iulie 26, 2018 · Știri

Constructorul auto britanic McLaren a dezvăluit că noul model pe care îl va include în gama „Ultimate Series”, cunoscut până acum sub numele de cod BP23, va adopta titulatura „Speedtail”. Printre primele persoane care au primit această veste se numără cei 106 clienți care au avut norocul de a rezerva un exemplar al acestei mașini.

Speedtail va fi cel mai rapid vehicul de stradă produs vreodată de McLaren și va depăși pragul de 390 km/h atins de legendarul automobil F1. El se anunță a fi extrem de aerodinamic datorită combinației inovatoare de materiale utilizate la fabricarea sa.

De asemenea, acesta va fi și cel mai luxos McLaren creat până acum, habitaclul său urmând a fi prevăzut cu trei scaune, cel al șoferului având o poziționare centrală. Propulsia va fi asigurată de un sistem hibrid benzină-electric, promițând să livreze performanțe impresionante.

Toate cele 106 unități care vor fi produse începând de anul viitor au fost deja rezervate contra unor sume de peste 1,6 milioane de lire sterline. Fiecare vehicul va fi personalizat în funcție de solicitările clienților de către angajații diviziei de operațiuni speciale MSO.

Mike Flewitt, CEO-ul companiei McLaren, a confirmat acum câteva luni, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, că debutul public al modelului Speedtail va avea loc în acest an.