Galerie foto
Producătorul auto japonez Subaru nu a dezvăluit prea multe detalii în legătură cu succesorul modelului Tribeca, dar se pare că nu a luat încă o decizie în privinţa denumirii pe care o va purta acesta.
Conform unui sondaj efectuat în rândul posesorilor de automobile Subaru, compania niponă ia în considerare cel puţin şase titulaturi pentru viitorul crossover prevăzut cu şapte locuri. Printre acestea se află numele Ascent, Centauri, Columbia, Cypress şi Meridian, informează publicaţia Jalopnik.
Indiferent cum va fi botezat acest vehicul, oficialii Subaru au confirmat pentru început că el va fi mai spaţios decât Tribeca.

