Ediția din acest an a Salonului Auto Internațional de la München va găzdui premiera mondială a conceptului #1 dezvoltat de Smart pentru a marca începutul unei noi ere în istoria pionierului mobilității urbane electrice.
Acest prototip va lua forma unui SUV complet electric și va prefigura primul model de serie dezvoltat de recent înființata companie Smart Automobile, în urma unui acord semnat între constructorul auto german Mercedes-Benz și grupul chinez Geely. Mai mult decât atât, conceptul #1 își propune să evidențieze modul în care Smart va deveni un furnizor global de vehicule compacte premium, conectate și prevăzute cu tehnologii electrice de propulsie, ce se vor adresa unor grupuri diferite de clienți. După acest prim SUV, firma își va extinde portofoliul în segmentul mașinilor mici și compacte.
Conceptul #1 îmbină designul specific unui Smart cu dimensiunile exterioare compacte într-un nou vehicul ce are rolul de a reliefa aspirațiile high-tech ale companiei prin intermediul numărului mare de funcții de conectivitate și asistență puse la dispoziția șoferilor. În plus, interiorul său promite a fi suficient de spațios pentru a fi pe placul familiilor tinere și al clienților avangardiști care își doresc o mobilitate sustenabilă.
Evenimentul de debut al noului Smart Concept #1 va fi difuzat online în seara zilei de 5 septembrie, pe platforma media.mercedes-benz.com. Ulterior, vehiculul va fi expus în incinta standului Mercedes-Benz din cadrul Salonului Auto Internațional de la München.
