Galerie foto
Compania Smart, parte a grupului german Daimler, anunţă lansarea pe piaţă a maşinilor pe care le-a construit în colaborare cu firma Brabus, despre care susţine că se numără printre cele mai sportive din segmentul lor.
Versiunile Brabus sunt disponibile pentru toată gama brand-ului Smart, respectiv ForTwo, ForTwo Cabrio şi ForFour. Ele dispun de un motor în trei cilindri capabil să dezvolte 109 CP la 5.750 rpm şi un cuplu maxim de 170 Nm la 2.000 rpm, cu un consum mediu de combustibil de 4,5 – 4,6 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 102-104 g/km. Primele două dintre ele accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,5 secunde şi ating viteza maximă de 165 km/h. ForFour are nevoie de 10,5 secunde pentru a sprinta de la 0 la 100 km/h şi atinge viteza maximă de 180 km/h.
Modelele beneficiază de numeroase modificări de natură tehnică prin intermediul cărora Smart şi Brabus şi-au propus să le ofere clienţilor o experienţă mai sportivă. Spre exemplu, amortizoarele suspensiei sport Brabus Performance sunt cu 20% mai ferme, sistemul de direcţie permite un control mai bun asupra maşinii, iar transmisia cu dublu ambreiaj Twinamic a fost configurată pentru o performanţă sportivă.
De asemenea, clienţii Smart au posibilitatea de a comanda automobilele şi în nivelul de echipare Brabus Xclusive.

