Galerie foto
Potrivit unor informaţii apărute recent, Smart va prezenta o versiune Cabrio a modelulul ForTwo până la sfârşitul acestui an.
Noul vehicul va prelua numeroase elemente de la standardul ForTwo, iar publicaţia Auto Motor und Sport susţine că va dispune de o celulă de siguranţă suficient de rezistentă şi nu va mai avea nevoie de o bandă suplimentară de suport.
Se aşteaptă ca automobilul să fie echipat cu motoarele familiare, cum ar fi cel de 1 litru pe benzină, în trei cilindri, cu o putere cuprinsă între 60 CP şi 71 CP, sau cel turbo de 0,9 litri cu 90 CP şi un cuplu maxim de 135 Nm.
Dacă totul va decurge conform planului, Smart ForTwo Cabrio va fi lansat spre vânzare în 2016, cu un preţ de aproximativ 14.000 de euro.

