Škoda vrea să transmită mai multă emoție prin designul mașinilor sale

Autoplay · noiembrie 22, 2018 · Știri

Oliver Stefani, designerul-șef al mărcii Škoda, a declarat că producătorul auto ceh va încerca să transmită mai multă emoție prin stilul abordat de viitoarele sale modele, concentrându-se în același timp și asupra eleganței și confortului.

Totodată, Stefani a dezvăluit că sloganul companiei va evolua de la „Simply Clever” la „Simply Surprising” deoarece este absolut necesară trecerea la un nivel superior după adăugarea emoției printre valorile tradiționale ale brand-ului Škoda.

„Cu ajutorul emoțiilor poți inspira oamenii și reușești să ajungi mai ușor la eo. Designul este adesea cel mai important criteriu în alegerea mașinii. Nu suntem un brand de lux și nici premium, dar putem oferi mașini elegante și surprinzătoare”, a afirmat Oliver Stefani, conform publicației britanice Auto Express.

Primul model care va conține elementele noului limbaj de design va fi Škoda Scala, inspirându-se în mare măsură din stilul observat recent la conceptul Vision RS.