Galerie foto
Compania cehă Škoda anunţă că a construit maşina cu numărul 19.000.000 în cadrul uzinei sale din Mladá Boleslav, un model Fabia de culoare albă.
„Škoda este şi în acest an pe cale să stabilească un nou record de producţie şi de vânzări. În cel de-al 25-lea an de parteneriat dintre Škoda şi Volkswagen, acest lucru demonstrează din nou capacitatea echipei Škoda şi puterea mărcii”, a declarat CEO-ul Škoda, Bernhard Maier.
Firma Škoda a fost înfiinţată în anul 1905, de Laurin şi Klement, iar primul automobil pe care l-a fabricat atunci se numea „Voiturette A”. În momentul de faţă, portofoliul brand-ului include şapte modele şi peste 40 de versiuni ale acestora.
Cel mai nou membru al familiei Škoda este SUV-ul Kodiaq, despre care se ştie că va fi lansat spre vânzare în februarie 2017.

