Škoda a publicat o imagine cu interiorul SUV-ului Kamiq

Autoplay · februarie 6, 2019 · saloane auto

Producătorul auto ceh Škoda a dezvăluit primele detalii despre designul interior al viitorului model Kamiq, programat să debuteze oficial în luna martie, la Geneva.

Habitaclul noului SUV de oraș promite să îmbine ergonomia cu latura emoțională pentru a oferi un spațiu extrem de generos și confortabil. Kamiq este cel de-al doilea vehicul al mărcii Škoda care implementează noul concept interior dezvăluit în premieră cu ajutorul prototipului Vision RS.

Clienții vor putea comanda tehnologia opțională Virtual Cockpit împreună cu un ecran de 10,25 inch, unul dintre cele mai mari din segment. În plus, interiorul va fi prevăzut cu un instrumentar de bord redesenat, tapițerie din material textil sau microfibră și finisaje de bună calitate.

Škoda Kamiq va fi susținut de arhitectura MQB, va beneficia de un ampatament de 2.651 mm și va pune la dispoziția clienților de pe locurile din spate un spațiu pentru genunchi de 73 mm. Portbagajul său va avea un volum de 400 de litri însă capacitatea totală va ajunge la 1.395 de litri prin plierea scaunelor din spate.