Galerie foto
- Simone Tempestini şi Matteo Chiarcossi vor lua startul în Turul Corsicii;
- Juniorul NRA este pe locul trei în clasamentul general din Junior WRC cu un total de 47 de puncte;
- 9 probe speciale cu o lungime de 332,73 km în Turul Corsicii din Raliul Franţei.
În etapa a cincea din Junior WRC, Simone Tempestini şi Matteo Chiarcossi vor ajunge în Corsica unde este programat anul acesta Raliul Franţei. Etapa franceză revine pe insulă după o pauză de şapte ani, iar juniorul NRA este pregătit pentru un raliu legendar.
Cu un total de 47 de puncte, acumulate în primele patru etape incluse în calendarul Junior WRC, Simone Tempestini se află pe locul 3 în clasament, la un singur punct în spatele finlandezului Henri Haapamaki. Indiferent de evoluţia din Turul Corsicii, Simone Tempestini va rămâne cu acelaşi număr de puncte, la fel ca rivalul său finlandez care nu va concura pe insulă.
„Nu am nominalizat etapa franceză la începutul acestui sezon şi vom lua startul doar pentru a acumula experienţă într-un raliu fantastic pe asfalt. Avantajul nostru, în ceea ce priveşte poziţia din clasament, este că nici Henri nu va concura aici, aşa că lupta pentru podiumul din Junior WRC se va da în etapele din Spania şi Marea Britanie”, a spus Simone Tempestini.
Unsprezece piloţi cu vârsta de sub 28 de ani vor lua startul în Turul Corsicii, opt dintre ei fiind francezi, inclusiv liderul clasamentului Quentin Gilbert.
„Nu am mai concurat niciodată în Corsica, dar ştim cum sunt probele de aci. Sunt drumuri înguste, foarte virajate, în care nu ai voie să faci nicio greşeală. Trebuie să fim foarte atenţi la recunoaşteri pentru că orice greşeală de dictare se termină prost aici”, a continuat Simone Tempestini.
Turul Corsicii respectă vechiul format al unei etape de raliu şi în total sunt programate 9 probe speciale cu lungimi între 16 şi aproape 50 km. Startul festiv este programat joi seara la Ajaccio şi tot aici va fi şi sosirea duminică, după parcurgerea a peste 330 km de probă specială.
„Abia aştept să iau startul în etapa din Corsica. Este un raliu din care am foarte multe de învăţat şi asta mă va ajuta în viitor. Nu am renunţat încă la obiectivul de a câştiga titlul, chiar dacă pare imposibil acum, iar dacă apare şi cea mai mică şansă voi încerca să o valorific”, a mai adăugat cel mai tânăr campion naţional din istoria României.
Clasament general JUNIOR WRC
1. Quentin Gilbert – 81 puncte
2. Henri Haapamaki – 48 puncte
3. Simone Tempestini – 47 puncte
4. Ole Christian Veiby – 40 puncte
5. Jean-René Perry – 22 puncte
6. Federico Della Casa – 20 puncte
7. Christian Riedemann, Osian Pryce şi Pierre-Louis Loubet – 18 puncte
10. Mohammed Al Mutawaa – 16 puncte
11. Terry Folb şi Matthieu Margaillan – 12 puncte
13. Yohan Rossel – 10 puncte
14. Alessandro Re şi Kornel Lukacs – 8 puncte
16. Jari Huutunen – 6 puncte
17. Charlotte Dalmasso – 5 puncte
18. Daniel McKenna – 4 puncte

