Seful Bentley considera ca Bentayga are nevoie de mai multe variante

Autoplay · mai 4, 2017 · Știri

Galerie foto

Wolfgang Dürheimer, CEO-ul companiei britanice Bentley, susţine că modelul Bentayga trebuie să fie disponibil în mai multe versiuni cu scopul de a putea rămâne competitiv.

Producătorul auto a luat în calcul până în prezent posibilitatea de a oferi o derivată coupé a SUV-ului Bentayga, precum şi o variantă GT3 R care ar urma să apară imediat după facelift-ul programat să aibă loc în anul 2019. Însă nu a fost luată o decizie finală în acest sens, potrivit declaraţiei date de Dürheimer în cadrul unui interviu acordat revistei britanice Autocar.

„Vom vedea un număr mare de competitori în acest segment în viitor. Cu toţii lucrează la SUV-uri de lux”, a precizat Wolfgang Dürheimer.

În schimb, şeful Bentley a dezvăluit că o nouă versiune a modelului Bentayga nu va fi lansată mai devreme de anul 2022, iar el ar prefera ca portofoliul să fie extins cu ajutorul unei maşini de dimensiuni ceva mai mici.