Seat nu va oferi un vehicul hibrid sau electric mai devreme de anul 2020

Autoplay · iulie 2, 2015 · Știri

Galerie foto

Producătorul auto spaniol Seat a făcut public faptul că nu intenţionează să lanseze pe piaţă un automobil electric sau hibrid până la sfârşitul acestui deceniu.

Compania nu îşi doreşte să acceadă în acest segment al industriei auto în anii următori deoarece, susţine preşedintele Jürgen Stackmann, deocamdată nu există cerere pentru maşini electrice sau hibride plug-in care să poarte emblema Seat. Dar situaţia se va schimba la finalul deceniului, atunci când firma deţinută de grupul Volkswagen va trebui să implementeze propulsia electrică în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, informează AutoExpress.co.uk.

Chiar şi aşa, Jürgen Stackmann se declară îngrijorat cu privire la costurile unui astfel de sistem, însă temerile sale ar putea fi spulberate de evoluţia tehnologiei şi de creşterea gradului de accesibilitate prin reducerea sumelor necesare producţiei.