Galerie foto
Producătorul auto spaniol Seat anunţă că a hotărât să efectueze câteva actualizări de natură tehnică şi estetică asupra modelului de succes Leon Cupra, oferind acum un raport şi mai bun între preţ şi calitate.
Automobilul se bucură de cele mai avansate tehnologii în materie de siguranţă, confort şi conectivitate, printre ele numărându-se şi sistemele de asistenţă Traffic Jam Assist, Lane Assist, Adaptive Cruise Control, Pedestrian Protection, Electric Parking Brake, Keyless Entry şi Engine Start.
De asemenea, habitaclul vine echipat cu noul sistem de infotainment Media System Plus însoţit de un ecran cu diagonala de 8 inch şi cu tehnologia Connectivity Box la nivelul consolei centrale, care include un încărcător wireless pentru telefonul mobil şi un amplificator al semnalului GSM.
Leon Cupra facelift este propulsat de un motor 2.0 TSI care dezvoltă 300 CP şi un cuplu maxim de 380 Nm în intervalul 1.800-5.500 rpm, devenind astfel cel mai puternic vehicul de serie creat vreodată de Seat. În cazul versiunii ST, unitatea este conectată la un sistem de tracţiune integrală şi la o transmisie automată cu dublu ambreiaj (DSG).

