Galerie foto
Expansiunea globală a segmentului dedicat SUV-urilor şi crossover-elor a făcut ca unele tipuri de caroserie să rişte dispariţia de pe piaţă, iar în această categorie se află şi monovolumele.
Potrivit directorului de design al companiei spaniole Seat, Alejandro Mesonero, monovolumul Alhambra ar putea fi înlocuit, în anul 2018, de un SUV de mari dimensiuni, cel mai probabil inspirat de conceptul 20V20, relatează AutoExpress.co.uk.
Actualul Seat Alhambra este construit alături de Volkswagen Sharan şi se află pe piaţă de aproape şase ani, el beneficiind recent de un facelift.
„Nu vrem să mai construit acest gen de caroserie. O vom înlocui tot cu un model cu şapte locuri dar care este mult mai popular în prezent deoarece toţi oamenii vom să cumpere SUV-uri”, a declarat Mesonero.
În locul modelului Seat Alhambra va fi lansat un SUV bazat pe conceptul 20V20, expus la ediţia din 2015 a Salonului Auto de la Geneva, cu multe elemente de design împrumutate şi de la Ateca.

