Galerie foto
Producătorul auto spaniol Seat a hotărât să îşi expună viziunea cu privire la evoluţia industriei auto cu prilejul Congresului Mondial al Mobilităţii de la Barcelona, în cadrul unui stand care îşi propune să surprindă noua relaţie ce se va forma între şofer, maşină şi mediul înconjurător.
Pe lângă noile tehnologii pe care le va pune la dispoziţia clienţilor săi începând din 2018, Luca de Meo, preşedintele companiei Seat, a anunţat inaugurarea noului centru de cercetare Metropolis:Lab Barcelona, în luna aprilie a acestui an.
Laboratorul va avea în primul său an de activitate un număr de 23 de angajaţi, ei urmând a avea responsabilitatea de a dezvolta programe şi algoritmi care să vizeze serviciile de mobilitate cu ajutorul datelor obţinute de la vehiculele participante la trafic.
În plus, specialiştii Metropolis:Lab Barcelona vor fi implicaţi într-un proiect-pilot de car-sharing desfăşurat în aglomeratul oraş spaniol, care va include zece unităţi ale noului prototip cu propulsie electrică eMii. Însă nu doar ei vor avea acces la cele zece automobile, ci toţi cei aproximativ 1.000 de salariaţi ai departamentului Pier01 din Barcelona, prin intermediul tehnologiei Digital Access.

