Renault vrea sa relanseze marca ruseasca Moskvitch

Autoplay · octombrie 14, 2015 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto francez Renault a iniţiat o procedură în Rusia pentru obţinerea brand-ului Moskvitch, motiv pentru care se crede că ar putea relansa producţia acestei legendare mărci de automobile din perioada sovietică.

„Am depus documentele necesare la Rospatent”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului Renault, făcând referire la Agenţia federală rusă responsabilă cu proprietatea intelectuală.

O uzină construită în 1930, în apropiere de Moscova, a început să producă modelele Moskvitch în 1947, iar spre sfârşitul anilor ‘80 ajunsese unul din cei mai mari constructori sovietici de automobile, cu peste patru milioane de unităţi. Fabrica a încetat să funcţioneze în 2001 şi a fost declarată în stare de faliment în anul 2006.