Renault Arkana primește o versiune E-Tech

Autoplay · iunie 2, 2021 · BRAND

Arkana este primul SUV coupé creat vreodată de marca franceză Renault, el remarcându-se prin designul exterior sportiv, cât și prin interiorul spațios și confortabil. Modelul beneficiază de acum înainte și de o variantă E-Tech, prevăzută cu un sistem hibrid de propulsie care promite un consum de combustibil redus cu până la 40% și posibilitatea de a rula pe traseele urbane în proporție de 80% în modul complet electric.

Noua derivată Arkana E-Tech dispune de o tehnologie hibridă capabilă să genereze 145 CP, precum și de o baterie de 230 volți, cu o capacitate de 1,2 kWh. Drept urmare, consumul mediu de combustibil este estimat la valoarea de 4,8 litri/100 km, cu emisii de CO2 de 108 g/km.

Sistemul hibrid de propulsie a fost amplasat pe puntea spate pentru a nu influența în mod negativ aspectul compact al SUV-ului de 4,57 metri lungime, astfel că versiunea E-Tech oferă un habitaclu la fel de spațios ca vehiculele echipate cu opțiuni convenționale de motorizare.

De asemenea, compania Renault anunță că a luat decizia de a include în gama Renault și o unitate pe benzină 1.3 TCe, care livrează 160 CP și vine însoțită de o tehnologie micro-hibridă de 12 volți pentru un plus de flexibilitate și eficiență. Mai mult decât atât, toate motoarele TCe 140 și 160 din oferta SUV-ului Arkana dispun de acum de funcția Sailing Stop care garantează o reducere suplimentară a emisiilor de CO2 pe durata decelerării.

Lansat în luna martie a acestui an, modelul Renault Arkana a reușit deja să atragă peste 10.000 de clienți din Europa.