Galerie foto
La sfârşitul săptămânii trecute, grupul Renault a încheiat cu succes cumpărarea unui pachet majoritar din acţiunile echipei de Formula 1 a brand-ului Lotus de la compania Gravity Motorsport S.a.rl, parte a Genii Capital SA.
Numele noii echipe, structura de management, partenerii de lucru şi toate celelalte detalii vor fi anunţate în cadrul unei conferinţe de presă ce se va desfăşura la Paris, în luna februarie. În momentul de faţă, funcţia de preşedinte îi aparţine lui Jérôme Stoll, iar cea de director este deţinută de Cyril Abiteboul.
Negocierile finale au fost demarate oficial pe 3 decembrie, ca urmare a trimiterii unei scrisori de intenţie de către Renault firmei Gravity Motorsport în data de 28 septembrie.
Echipele tehnice şi-au propus să înceapă testarea noului monopost în luna februarie, la Barcelona.

