Galerie foto
Nu este vorba de performantele monoposturilor, cu atit mai mult cu cit in 2009 va fi greu de vorbit de supermasini, odata cu introducerea noilor reguli. Recordurile constau in felul in care se definitiveaza contururile si intreaga suprastructura a unui circuit care va reprezenta o premiera absoluta in calendarul F1, cel de la Abu Dhabi.
Capitala Emiratelor Arabe Unite vrea sa intre si in topul celei mai scumpe discipline sportive, automobilismul de Formula 1, si nu cu sportivi de performanta, ci, ca si in alte domenii, cu lucrari de infrastructura. Dupa vestitele constructii de interes turistic sau sportiv chiar din Dubai, un alt oras celebru al Emiratelor, petroconstructorii doresc sa mai epateze o data. Si o vor face prin noul circuit de F1 de la Yas Marina, o bucla cu o lungime totala de 5,6 km, cu 20 de viraje, care se edifica la circa 30 kilometri de cel mai scump oras din lume, Abu Dhabi.
Interesant este faptul ca la nivelul lunii ianuarie 2009, circuitul pe care se va alerga in decembrie ultimul Mare Premiu al anului este departe de a fi finalizat. Lucrari multiple la traseul pistei, la anexele circuitului mai sint de executat. Ca sa nu mai vorbim de investitiile adiacente, un parc tematic, un acvaland, port de iahturi si altele aflate inca in faza de executie. Curios, nimanui nu i este teama de ratarea termenelor de punere in functiune, chiar in conditiile crizei economice.
Ceea ce inseamna ca alegerea circuitului arab a fost inspirata.
Ca o comparatie, finala Cupei Ligii Europene (actuala Cupa UEFA) din 2012 de la Bucuresti nu constituie o certitudine, din punctul de vedere al definitivarii arenei bucurestene. Oricum, este de urmarit si aspectul extrasportiv al unei asemenea intreprinderi la nivel de F1.

