Galerie foto
Grupul francez Renault plănuieşte să extindă familia maşinilor sport din gama Alpine la scurtă vreme după ce primul model va fi dezvăluit oficial, anul viitor.
Coupé-ul cu două locuri despre care se presupune că se va numi „A120” va marca începutul unei noi ere pentru marca franceză şi va fi urmat de o decapotabilă, precum şi de o derivată cu performanţe superioare. Dezvoltarea celor două maşini se află deja într-un stadiu destul de avansat, iar publicaţia britanică Autocar susţine că ele se vor baza pe aceeaşi arhitectură.
Cel dintâi automobil din linia Alpine va fi prezentat spre începutul anului viitor, în cadrul unui eveniment special dedicat lui, potrivit noului director al companiei, Michael van der Sande. Livrările vor fi demarate în vara aceluiaşi an.
Şeful Alpine estimează că vor fi vândute iniţial aproximativ 5.000-7.000 de unităţi ale noului coupé.

