Galerie foto
- Inovator: autovehiculul electric revoluţionar primeşte titlul EcoBest;
- Poziţie puternică de lider: titlul CompanyBest pentru dezvoltarea cu succes a Grupului Opel;
- Competenţă: juriu format din 31 jurnalişti europeni din presa de specialitate.
Opel s-a bucurat de mare succes în cadrul premiilor AutoBest 2016. Producătorul de autovehicule din Rüsselsheim a câştigat trofee la două categorii. Juriul AutoBest format din jurnalişti de specialitate independenţi din 31 de ţări europene a decernat autovehiculului Ampera-e titlul EcoBest 2016. Modelul electric revoluţionar cu o autonomie de excepţie a învins o concurenţă acerbă, dovedind că este „soluţia perfectă pentru viitorul electromobilităţii în Europa”. În plus, juriul a recunoscut „redresarea cu succes înregistrată de Opel sub conducerea Dr. Karl-Thomas Neumann”. Juriul a declarat că principiul călăuzitor al Opel, „măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană”, poate fi aplicat în aceeaşi măsură modelelor create şi companiei. Rezultatul: Grupul Opel a primit titlul CompanyBest 2016.
„Suntem foarte onoraţi să primim aceste premii prestigioase”, a declarat CEO-ul Grupului Opel, Dr. Karl-Thomas Neumann. „Acest lucru demonstrează că atât modelele, cât şi compania şi marca noastră pot convinge oamenii. Până în prezent, anul acesta am înregistrat creşteri pe 18 pieţe, iar acest lucru nu este posibil decât dacă ai o echipă bună şi produse excelente. Succesul celui mai bine vândut model, Astra, şi tehnologia inovatoare a noului Opel Ampera-e sunt doar două exemple ale ofensivei ample de modele”, a adăugat el.
Opel Ampera-e este un exemplu perfect pentru puterea de inovare a companiei Opel. Acest model revoluţionează electromobilitatea. Cu o autonomie de peste 500 km (autonomie electrică, în km, conform Noului Ciclu European de Conducere: > 500 km, cifră provizorie), autovehiculul electric se poate deplasa în modul electric cu cel puţin 100 km mai mult decât rivalii cei mai apropiaţi din segmentul din care face parte.
În plus, Ampera-e oferă şi o plăcere de a conduce de excepţie şi spiritul combativ al unui autovehicul sport. Performanţa motorului electric este echivalentă cu 150 kW/204 CP şi noul autovehicul electric accelerează de la 0 la 50 km/h în 3,2 secunde. Şi, deoarece bateriile mari, având o capacitate de 60 kWh, sunt integrate în mod inteligent în partea inferioară a caroseriei, autovehiculul oferă un spaţiu amplu pentru cinci ocupanţi şi un volum al portbagajului comparabil cu cel al autovehiculelor compacte cu cinci uşi. Printre celelalte caracteristici importante se numără conectivitatea digitală de excepţie tipică pentru Opel, datorită sistemului OnStar şi proiecţiei smartphone-ului.
Cele două premii noi continuă succesul înregistrat de Opel anul trecut la competiţia AutoBest. În 2015, juriul a acordat companiei Opel premiul SafetyBest pentru matricea de lumini IntelliLux LED® şi anterior modelul Opel Corsa a fost votat drept autoturismul cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa în 2015.

